Bun venit la magazinul dvs. online Webnode. Sunteți pe cale să vă lansați propriul magazin online și să începeți să faceți comerț electronic, totul în doar câteva minute!
Acest articol este menit să vă ofere informații de bază despre magazinele online oferite de Webnode și să vă ajute să înțelegeți cum funcționează sistemul. Deoarece scopul nostru este oferirea de servicii simple, folosirea sistemului Webnode este intuitivă. Nu trebuie să fiți un specialist web sau să aveți cunoștințe de programare pentru a crea un magazin online profesionist.
După ce vă înregistrați pe www.webnode.ro veți putea începe să vă creați magazinul online fără nicio problemă cu planul tarifar gratuit. Vă rugăm să aveți în vedere că unele funcții precum posibilitatea de a administra comenzile sunt disponibile doar după ce ați trecut la un plan tarifar Premium. Lista de prețuri și funcțiile disponibile în cadrul fiecărui plan pot fi găsite pe pagina Prețuri magazine online.
Pentru a începe să creați propriul magazin online, accesați www.webnode.ro apăsați butonul Începeți, completați formularul și apăsați Creați-vă site-ul. Pe pagina următoare alegeți că creați un magazin online. Puteți găsi mai multe informații despre cum să deschideți un nou magazin online în articolul Cum să creați un magazin online.
Pentru informații despre cum să utilizați editorul Webnode pentru a vă personaliza magazinul online vă rugăm să consultați articolul Cum utilizați panoul de editare Webnode 2.0. Editarea magazinelor online și a site-urilor de prezentare se realizează la fel, magazinul online este doar o parte a editorului Webnode. Mai multe informații despre diversele tipuri de modificări pe care le puteți realiza pot fi găsite în Manualul nostru.
Magazinul online nou creat vine împreună cu o varietate de produse oferite ca exemplu. Puteți edita textul existent sau adăuga conținut complet nou produselor deja existente.
Puteți vedea toate produsele din magazinul online adăugând o Listă de produse.
Puteți apoi să decideți cum vor fi prezentate produsele alegând între slideshow sau alte opțiuni de prezentare. Pentru mai multe informații despre lista de produse urmăriți aceste articole: Cum să creați o listă de produse și Cum să editați o listă de produse.
Produsele individuale pot fi adăugate în categorii pe baza atributelor comune. De exemplu puteți avea categorii denumite ”Îmbrăcăminte femei”, ”Îmbrăcăminte de iarnă” și ”Îmbrăcăminte sport”. Un produs de tipul geacă de schi pentru femei poate fi adăugat în una, două sau toate 3 categoriile menționate anterior. Pentru a vă ajuta cu categoriile am creat acest articol Crearea și editarea de categorii.
Comenzile pot fi administrate ușor și eficient din panoul de administrare al magazinului online de unde le veți putea modifica statusul sau le veți putea arhiva.
Mai multe detalii despre cum funcționează magazinul online puteți găsi în aceste articole:
Setări de bază
Cum să setați modalitățile de livrare
Cum să setați metodele de plată
Cum să setați PayPal ca și metodă de plată
Acum puteți începe lucrul la noul dvs. magazin online. Dacă aveți nevoie de ajutor, nu ezitați să ne contactați prin intermediul formularului de contact pe care îl găsiți în meniul paginii Proiectele mele, în cadrul secțiunii Contactați-ne.